1
Citiți tragediile clasice. Există multe exemple de-a lungul istoriei, fiecare lucrare reflectând timpul și locul unde a fost produs. Cercetătorii consideră că epicul lui Homer reprezintă un mare exemplu de tragedie grecească, unde eroi ca Odysseus se confruntă cu o serie de nenorociri. Cele mai cunoscute tragedii sunt totuși cele scrise de William Shakespeare - ca
cătun și
Julio Cesar - unde eroii mor aproape întotdeauna după multe suferințe.
- Tragediile grecești se ocupau de un singur subiect și de complot, în timp ce engleza a prezentat, de obicei, câteva parcele legate între ele de pierderea sau suferința comună.
- Faceți o căutare pe internet sau într-o bibliotecă pentru a obține o idee mai bună despre lucrările importante. Cercetătorii și criticii literari publică adesea listele de lucrări pe care le consideră cele mai importante sau mai influente.
2
Aflați elementele de bază ale personajelor. Fiecare lucrare este unică în obiectul și în complot, dar există puncte comune între practic toate parcelele genului. Tragedia implică de obicei un erou tragic (de multe ori, o persoană de mare importanță socială), suferind grav ca urmare a acțiunii (sau inacțiune) semnificative sau un tap ispasitor (cineva de o importanță socială mai mică), care este jucat involuntar în circumstanțe tragice dincolo de controlul său. Tipurile de mai jos sunt prezente în aproape toate tragediile:
- Protagonist: personaj central, care este aproape întotdeauna un erou tragic.
- Antagonist: Orice persoană sau lucru care merge împotriva celor care suferă de protagonist (adesea un răufăcător, dar nu este o regulă).
- Realizările: în mod obișnuit asociate cu protagonistul sau antagoniștii, dezvăluie aspecte importante ale personajelor principale ale complotului sau complică chiar mai mult situația eroului.
- Caracterele secundare: utilizate de obicei pentru a exagera sau a evidenția unele caracteristici ale protagoniștilor care apar din cauza tragediei.
- Naratorul: comunică direct cu publicul. Nu este prezentă în toate tragediile, dar este o parte importantă a unora.
3
Analizați figura eroului tragic prezent în aproape toate lucrările genului. În tragediile grecești timpurii, eroul a fost aproape întotdeauna un zeu - pe măsură ce genul sa extins, figura tragică a îmbrățișat și eroi de război, figuri politice și chiar redevențe. Pentru a fi considerat un erou astăzi, personajul trebuie să fie puternic și admirabil din punct de vedere moral pentru public.
- Eroul trebuie să sufere un fel de cădere - termenul folosit în literatură este hamartia - adesea rezultată din aroganță (deseori văzută ca mândrie, dar care poate implica și confruntarea cu constrângerile culturale și etnice).
- De obicei, eroul suferă un fel de recunoaștere a sfârșitului său tragic (Anagnorisis). În acest moment el știe că nu există nici o întoarcere și trebuie să accepte desfășurarea destinului.
- Publicul trebuie, mai presus de toate, să-și pară rău pentru erou, căci este destinat unei căderi. Când se întâmplă același lucru cu ticălosul, ideea este că publicul este ușurat sau fericit. Tragedia s-ar putea întâmpla tuturor și eradicarea eroului trebuie să elimine emoțiile negative ale publicului.
4
Studiați structura narativă a tragediilor. Practic, toate lucrările au personaje unice care se potrivesc cu "tipurile" - toate parcelele pot fi unice și originale, dar se potrivesc într-o structură formică. Elementele esențiale ale tragediilor includ:
- Expoziția: "fundalul" povestirii, care poate fi explicat odată la începutul piesei sau prin lucrarea în dialoguri sau monologuri.
- Conflict: Tensiunea complotului apare întotdeauna ca rezultat al unui conflict, fie între caracter și sinele său interior, un alt personaj, mediul sau un grup.
- Climax: punctul din grafic în care tensiunea nu poate fi inversată și evenimentele au un singur rezultat posibil.
- Rezoluție: eliberarea tensiunii, de obicei prin moartea unuia sau mai multor personaje.
5
Înțelegeți tipurile de cadre. Structura narativă a unei tragedii se învârte în mod obișnuit în jurul a trei tipuri de teren:
- Climatică: tensiunea crește până la un anumit punct (punctul culminant) înainte de rezoluție, de obicei printr-o structură liniară compusă din acțiuni cauzale.
- Episodic: de obicei, compusă din scene numeroase și fragmentate care implică diferite personaje și acțiuni pentru a evidenția aspecte specifice ale omenirii.
- Non-secvențiale: evenimente inconsecvente care implică caractere existențiale și de obicei nedezvoltate, care îndeplinesc sarcini relativ nesemnificative pentru a evidenția absurditatea existenței.